Betty

Intotdeauna mi-au placut animalele de companie, sau pets, cum ne place sa le spunem acum. Am avut nenumarate astfel de pets de-a lungul vietii, incepand cu pesti exotici, continuand cu salamandre aduse de prin parc, broasca testoasa, pui de gaina (care a rezistat traiului cu mine doar o zi). Dar cel mai mult mi-au placut cainii. Traiul la bloc nu mi-a permis sa am un catel doar al meu, dar asta nu ma impiedica sa aduc pui de catei in fata usii si sa le dau de mancare din oala de sarmale, fara sa stie parintii.

Fast forward in zilele noastre, ajungem la parintii sotiei, cu a lor curte incapatoare. De cand ii stiu eu, o stiu si pe Betty, cainele familiei, o femela caine-lup, cu o privire mai blanda decat a oricarui alt caine. Cu Betty m-am imprietenit repede, iar in curand am ajuns sa avem ritualurilor noastre: eram tovarasul ei preferat pentru aruncat mingea. Cand nu gasea nici o minge de tenis prin curte, cauta mere cazute din livada, mi le aducea la picioare si parca imi spunea sa le arunc pentru ca ea sa mi le aduca inapoi. Toate astea fara nici un fel de antrenament, pur si simplu si-a dat seama ca este o activitate care noua ne face placere. Iar scopul ei in viata a fost mereu parca doar sa ne faca noua pe plac.

Cand spun noua, ma refer la o mare familie, la cel putin 3 copii care au crescut indeaproape cu Betty si la multi altii. Copii care, ca toti copiii, o mai chinuiau, o mai trageau de urechi, de blana, al meu Rares a cautat-o si de carii printre dinti. Ea, docila, nu a ripostat niciodata. Astazi dimineata, Rares al meu, la cele 18 luni ale lui, s-a dus la casuta pe care scrie cu vopsea numele ei si a cautat-o, a tras de usa sa o deschida ca sa iasa. Dar Betty nu iese, iar casuta ei va fi goala de acum inainte.

Ieri ne-a condus pentru ultima oara pana la poarta, vesela ca ne vede. La cateva ore dupa aceea, a intrat in casa. Ea, care niciodata nu a intrat in casa. Avea atat de mult bun-simt, incat usa statea deschisa dar ea nu pasea inauntru, pentru ca stia ca locul ei nu este acolo. Ieri a intrat insa si asta insemna ca ceva se intamplase. La putin timp dupa, a trecut in raiul cateilor, iar curtea este acum mult mai pustie fara ea. Si sufletele noastre, ale celor care am cunoscut-o. Da, a fost doar un caine, dar a fost mereu o particica din familia noastra largita. In ultimele ei clipe, a simtit ca sfarsitul este aproape si a vrut sa le petreaca alaturi de noi.

Betty, nu te vom uita niciodata!