Cosmote iti da banii inapoi daca pica reteaua
Dupa ce Zapp a lansat oferta la care “vorbesti fara sa platesti“, a venit randul Cosmote sa anunte un serviciu in premiera pentru piata noastra:
COSMOTE România a lansat un program prin care clienţii primesc bani la întreruperea convorbirilor în situaţii fără semnal COSMOTE. Acest program este prima iniţiativă de acest gen de pe piaţa românească de telecom şi doreşte să sublinieze angajamentul asumat de companie de a oferi servicii de calitate tuturor utilizatorilor. Programul se adresează tuturor clienţilor COSMOTE, abonaţi şi utilizatori de Cartela COSMOTE.
Conform acestui concept, pentru convorbirile întrerupte din motive legate de pierderea semnalului COSMOTE, clienţii vor primi 0.0119 Euro per apel întrerupt (TVA inclusă), compania acordând cumulat până la 2.38 Euro pe lună (TVA inclusă) pentru fiecare număr de telefon. Excepţie fac apelurile efectuate către numere netaxabile. Evidenţa cazurilor de întreruperi ale apelurilor va fi ţinută în mod automat de sistemele companiei.
În cazul utilizatorilor de Cartela COSMOTE, banii sunt alocaţi sub formă de credit pentru efectuarea de apeluri naţionale sau în reţea, trimiterea de SMS-uri şi MMS-uri, activarea de extraopţiuni sau servicii premium.
In ritmul acesta, eu astept sa apara primul abonament in care sa fim platiti ca sa vorbim…
Si acum, cateva comentarii:
- inteleg ca exista posibilitatea de a depista convorbirile intrerupte din cauza semnalului. In cazul asta, de ce nici un (alt) operator nu isi recunoaste vina in momentul in care te plangi de intreruperea convorbirii din lipsa de semnal? Am renuntat la Zapp, dupa un an de abonament, tocmai din cauza semnalului si a convorbirilor intrerupte. Probabil as fi renuntat si daca isi recunosteau greselile si incercau sa compenseze aparitia problemelor prin altceva, eventual chiar prin 1 Eurocent per apel intrerupt, dar alti fosti abonati ai lor poate nu ar fi renuntat la abonament.
- consider comunicatul de presa al Cosmote ca o lovitura puternica de imagine, care subliniaza acoperirea buna a Cosmote din prezent (98%)
- romanul este foarte sensibil la orice promotie prin care primeste orice beneficiu cat de mic, astfel ca pana si acel 1 Eurocent per apel intrerupt va fi primit cu bratele deschise…
- efortul financiar al Cosmote nu este mare, insa impactul asupra publicului este. Un abonament nou, cu tarife mai mici per minut sigur are un impact financiar mai mare decat cel al rambursarii unui Eurocent per apel intrerupt.
- raman in continuare neacoperite de program situatiile in care nu se poate apela un numar din lipsa de semnal, sau nu se poate receptiona un apel din acelasi motiv. Deh, pretentii, pretentii…
- in comunicatul original nu este prevazuta perioada de aplicare a acestui program, in reclama de mai jos apare scrisa cu un font minuscul: 03.02.2009 – 08.03.2009. Dupa aceasta perioada nu mai sunt apeluri intrerupte in reteaua Cosmote?
Mai jos este clipul care promoveaza noul program al Cosmote:
via | Marius Sescu
Articole asemanatoare:
- Inapoi de la Brugge Cateva ganduri pe scurt, la intoarcerea de la Brugge: se...
- Orange si cenzura Am fost uimit sa descopar tot felul de clauze dubioase...

No Comments »
RSS feed for comments on this post. TrackBack URL